În căutarea fericirii…

Căutam fericirea încă de dinainte de a o știi.

O căutăm în căldura laptelui matern pe care îl înșfăcăm cu frica instinctivă de a nu pierde acea bătaie sacadată inimii pe care o auzeam cândva de pe dinăuntru.

Când ne ridicăm pe două picioare, încep marile descoperiri. Ce ciudat se simte iarba sub tălpile noastre. Și cât de frumoasă este mama. Mamele nu vor fi niciodată mai frumoase decât sunt în ochii copiilor lor. Și acolo sus, pe umerii vânjoși ai tatălui meu, sunt stăpânul lumii mele. Și înghețata aceea de vanilie mâncată sus pe tobogan, rațele din Herăstrău, pământul din ghivecele de pe balcon și desenatul pe pereții din sufragerie.

O căutăm în joaca cu alți copii în nisipul din fața blocului și în cireșele acelea dulci furate din grădina băbuței de la parter care țipa isteric când ne vedea cățărați  pe gard.

În prima dragoste de la școală, când “îndrăgosteala” însemna să-i dai temele celuilalt, să-i lași bilete în bancă și coșulețe cu ghiocei primăvara, iar săruturile pe obraz și plimbările de mână pe holurile școlii trezeau fiori pe șina spinării.

O găsim în petrecerile din anii de liceu și în zilele de vară la mare.

Peste ani, căutăm fericirea într-o slujbă bine platită dar care nu ni se potrivește, îmbrăcați în ținute office pe care altfel nu ni le-am fi putut permite, toate acestea pentru a impresiona un superior care nu ne cunoaște decât după numărul de angajat și cel mult după prenume.

“Nu-i lăsa să te schimbe” îmi zicea mereu mama.

O căutăm în prieteni apropiați, pe care îi pierdem pe drum uneori. Cu unii, ne reîntâlnim de-a lungul vieții. Prietenia adevărată îți știe ziua de naștere fără notificări electronice.

O căutăm în nunțile altora, în filme romantice, în fructe de sezon, în nașterea unui nou mebru al familiei, în sănătatea părinților și apoi a noastră. Într-un proiect profesional, în mirajul străinătății.

Unii o găsesc în minciunile inocente și în relația următoare, în următorul partener care le va umple golurile. În banii pe care îi câștigă, în mașina pe care o conduc, în casa în care locuiesc. În rivalități, în succesul personal sau în eșecul altora.

Căutăm și nu încetăm a căuta. O căutăm pe străzi strâmte și întunecate, pentru că noi credem că ea se ferește de noi. Nu îi place să fie găsită de oricine.

Pentru unii, fericirea este mereu pe trotuarul vecin. Pentru alții, într-un mod morbid, ea zace în nefericirea altora.

Ziua este pe sfârșite. Mai căutăm și mâine. Mâine este o nouă zi. Am găsit niște urme de pași. Poate vom avea noroc.

Ne întoarcem acasă plini de gânduri și dubii.

La fel ca tine, îmi târăsc picioarele pe scările blocului. Liftul nu merge nici azi. Iar au furat becul de la parter. Mă opresc în fața ușii și încep să caut orbește cheia.

Fericirea îmi deschide ușa larg și-mi zâmbește:

“Cum a fost azi?”

“ Mi-am pierdut vremea, iubire….chiar mi-am pierdut vremea!”

image1

One thought on “În căutarea fericirii…

Comments are closed.